Tichete cadou oferite salariatilor-regimul fiscal aplicabil

Aspecte practice. Probleme si neintelegeri. Exemple de calcul din realitatea cotidiana cu privire la impozitul pe venit.

Moderators: ragazza_esuberante, crstmol

Post Reply
dmldone
Site Admin
Posts: 5568
Joined: Thu Nov 23, 2006 11:38 am
Location: Tg-Jiu
Contact:

Tichete cadou oferite salariatilor-regimul fiscal aplicabil

Post by dmldone » Thu Dec 18, 2008 9:34 am

Care este regimul fiscal aplicabil tichetelor cadou oferite de angajatori salariatilor?


Potrivit prevederilor alin. 1 şi 3 al art. 55 "Definirea veniturilor din salarii" din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi pct. 70 din Normele metodologice de aplicare aprobate prin HG 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, "sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă. "

La stabilirea venitului impozabil din salarii se au în vedere şi avantajele primite de persoana fizică, cum ar fi cadourile primite cu diverse ocazii, cu excepţia celor menţionate la art. 55 alin. 4 lit. a din Codul fiscal.

La acest articol, ca şi la pct. 81 din Normele metodologice de aplicare, se precizează că nu sunt incluse şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit, (...) veniturile reprezentând cadouri pentru copiii minori ai salariaţilor, cadourile oferite salariatelor, (...) acordate de angajator pentru salariaţii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă.

Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor, cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu depăşeşte 150 lei.

Plafonul stabilit pentru cadourile oferite de angajatori copiilor minori ai angajaţilor cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie se aplică atât darurilor constând în bunuri, cât şi celor în bani, în cazul tuturor angajatorilor de forţă de muncă.

Aşadar, se înţelege că nu este impozabilă valoarea tichetelor cadou oferite copiilor minori ai angajaţilor, cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cele oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie, până la limita maximă de 150 de lei pentru fiecare persoană. Suma care depăşeşte această limită, precum şi valoarea tichetelor cadou acordate salariaţilor cu alte ocazii decât cele menţionate mai sus reprezintă avantaje şi se impozitează potrivit prevederilor art. 57 din Codul fiscal.


sursa - anaf.ro

dmldone
Site Admin
Posts: 5568
Joined: Thu Nov 23, 2006 11:38 am
Location: Tg-Jiu
Contact:

Re: Tichete cadou oferite salariatilor-regimul fiscal aplicabil

Post by dmldone » Thu Dec 18, 2008 9:36 am

si inca un raspuns din aceeasi sursala intrebarea -


Care este regimul fiscal al tichetelor cadou acordate de angajatori pentru salariati?



În conformitate cu prevederile pct.2.2. din Normele metodologice date în aplicarea art.2 din Legea nr.193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă, aprobate prin HG 1317/2006, angajatorii pot utiliza tichete cadou pentru campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe piaţă, pentru protocol, pentru cheltuielile de reclamă şi publicitate, în limita sumelor destinate acoperirii valorii nominale a acestor tichete, prevăzute în bugetele proprii, aprobate potrivit legii, în poziţii distincte de cheltuieli, denumite tichete cadou. Deductibilitatea cheltuielilor aferente acţiunilor prezentate mai sus sunt cele stabilite prin dispoziţiile art.21 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Persoanele fizice care sunt angajate în baza unui raport de muncă reglementat de Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, sau de o lege speciala, pot beneficia de tichete cadou acordate de angajatorii lor numai pentru destinaţiile sau evenimentele care se încadrează în cheltuielile sociale. Avantajele primite de salariaţi sub formă de tichete cadou reprezintă venituri neimpozabile, conform art.55 alin.(4) lit.a) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, numai dacă sunt acordate sub formă de “cadouri oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor, cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu depăşeşte 150 lei.”
Sumele corespunzătoare tichetelor cadou acordate de angajator, potrivit Legii nr. 193/2006, până la data de 31 decembrie 2006, nu au fost impozabile, în înţelesul impozitului pe venit.
În conformitate cu prevederile Normelor metodologice date în aplicarea art.78 din Codul fiscal, tichetele cadou acordate persoanelor fizice în afara unei relaţii generatoare de venituri din salarii reprezintă venituri din alte surse, pentru care impozitul pe venit se calculează prin reţinere la sursă la momentul plăţii veniturilor de către plătitori, prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului brut, impozitul fiind impozit final.


Post Reply

Return to “Impozitul pe venit”