Donatiile in bani pentru ajutorarea persoanelor sinistrate, inclusiv cele facute telefonic in cadrul teledonurilor sunt scutite de TVA ?
În conformitate cu prevederile Codului fiscal, donatiile în bani, inclusiv cele realizate prin intermediul operatorilor de telefonie, nu reprezinta operatiuni în sfera TVA. Din punct de vedere al taxei pe valoarea adaugata, reprezinta operatiuni impozabile în România doar cele care îndeplinesc anumite conditii prevazute de lege pentru a fi încadrate astfel, între altele fiind conditionate de faptul ca trebuie sa rezulte dintr-o activitate economica, respectiv o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, precum si de existenta platii.
Înca din anul 2005, când s-a pus aceeasi problema din cauza inundatiilor din acel an, Ministerul Economiei si Finantelor si-a exprimat pozitia referitoare la colectarea de donatii banesti vis-a-vis de TVA, respectiv ca acestea nu intra în sfera taxei. Mentionam ca reglementarile fiscale referitoare la regimul taxei pe valoarea adaugata în cazul donatiilor în bani nu au suferit modificari din anul 2005 pâna în prezent, prin urmare tratamentul fiscal aplicabil a ramas neschimbat.
Precizam ca, incepand cu 1 ianuarie 2007, data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, legislatia României în materie de TVA a fost in totalitate armonizata cu aquis-ul comunitar în acest domeniu, a carui componenta principala o reprezinta Directiva 112/2006/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata.
In acest context, precizam ca scutirile de la plata taxei pe valoarea adaugata enumerate la art. 141 – 144^1 din Codul fiscal sunt cele prevazute de Directiva 112/2006/CE (care a inlocuit Directiva 77/388/CEE).
Mentionam ca Romania, in calitate de stat membru al Uniunii Europene, trebuie sa respecte acquis-ul comunitar care, in domeniul taxei pe valoarea adaugata, nu prevede scutirea donatiilor în bani, inclusiv a celor realizate prin intermediul operatorilor de telefonie si nici posibilitatea optarii de catre statele membre pentru introducerea altor scutiri de TVA decat cele prevazute de directiva mentionata mai sus.
În concluzie, precizam ca, donatiile în bani, inclusiv cele realizate prin intermediul operatorilor de telefonie nu sunt purtatoare de TVA.
sursa - anaf.ro
Donatiile in bani sunt scutite (sau nu) de TVA
Cadrul legislativ.
Moderators: ragazza_esuberante, crstmol
Donatiile in bani sunt scutite (sau nu) de TVA
Post by dmldone » Wed Dec 10, 2008 2:36 pm
Stiri contabile la zi, legislatie, modele acte - http://www.cabinetexpert.ro/
http://www.contabilgorj.ro/ - http://www.gorjcontabilitate.ro/
http://www.contabilii.ro/
http://www.bagatare.ro/
http://www.contabilgorj.ro/ - http://www.gorjcontabilitate.ro/
http://www.contabilii.ro/
http://www.bagatare.ro/
Jump to
- CLUBUL CANDIDATILOR LA EXAMENUL DE LA CECCAR
- ↳ Clubul candidatilor la examenul de acces la CECCAR
- ↳ Examenul de admitere la CECCAR - sesiune an curent
- ↳ Intrebari si raspunsuri cu privire la examenul de acces la CECCAR
- ↳ Contabilitate - examen acces la CECCAR
- ↳ Fiscalitate - examen de acces la CECCAR
- ↳ Control Financiar - examen de acces la CECCAR
- ↳ Evaluare - examen acces la CECCAR
- ↳ Doctrine - examen de acces la CECCAR
- ↳ Audit financiar - contabil - examen de acces la CECCAR
- ↳ Drept comercial - examen de acces la CECCAR
- ↳ Camera Consultantilor Fiscali
- CONTA CAFFE 100% - Intreaba, Afla raspunsul, Spuneti parerea si Ajuta-i pe altii!
- ↳ Manualul contabilului
- ↳ SA INVATAM CONTABILITATE
- ↳ Impozitul pe profit
- ↳ Impozitul pe venit
- ↳ Impozitul pe veniturile microintreprinderilor
- ↳ Impozitul pe veniturile obtinute din Romania de nerezidenti
- ↳ TVA la incasare 2014 - forum intelegere sistem
- ↳ Contributii salariat / unitate
- ↳ Accize
- ↳ Impozite si taxe locale
- CONTABILITATE FINANCIARA
- ↳ Active imobilizate
- ↳ Active circulante
- ↳ Capital si rezerve
- ↳ Datorii
- ↳ Leasing Financiar
- ↳ Contabilitate de Productie (Contabilitate de gestiune)
- CONTABILITATE INTERNATIONALA- RAPORTARE EXTERNA PE IAS/IFRS
- ↳ Cadrul general de intocmire si prezentare a SF
- ↳ Consolidarea situatiilor financiare
- ↳ Standardele Internationale de Contabilitate (IAS)
- ↳ Standardele Internationale de raportare financiara (IFRS)
- ↳ Implementarea Standardelor Internationale de raportare financiara
- SITUATII FINANCIARE ANUALE - pentru un contabil de nota 10!
- ↳ Bilantul contabil
- ↳ Contul de profit si pierdere
- ↳ Situatia fluxurilor de trezorerie
- ↳ Note explicative
- CONTABILITATE MANAGERIALA
- ↳ Contabilitate Manageriala
- ↳ Contabilitate de Productie/ Contabilitate de gestiune
- ↳ Procedee de calculatie a costurilor
- ↳ Metode de contabilitate de gestiune si de calculatie a costurilor
- CONTABILITATE APROFUNDATA
- ↳ Contabilitatea lichidarii, fuziunii si a altor restructurari in capitalul societatilor comerciale
- ↳ Contabilitatea conturilor consolidate
- ↳ Contabilitatea gruparilor de intreprinderi
- DIAGNOSTIC FINANCIAR - INSTRUMENTE DE ANALIZA FINANCIARA
- ↳ Analiza functionala a bilantului
- ↳ Analiza patrimoniala a bilantului
- ↳ Analiza contului de rezultate
- ↳ Analiza fluxului de trezorerie
- ↳ Diagnosticul riscului de intreprindere
- LEGISLATIE CONTABILA SI FISCALA
- ↳ Legislatie cu privire la CONTABILITATEA FIRMEI
- ↳ TVA
- ↳ Accize
- ↳ Asigurari
- ↳ Codul muncii
- ↳ Control financiar
- ↳ Impozit pe profit, venit
- ↳ Impozit pe dividende, jocuri
- ↳ Impozite locale
- ↳ MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI
- DIN CATEGORIA: "IN AFARA DE CONTABILITATE SI ASIMILATE"
- ↳ Prezentare membrii
- ↳ Lucruri interesante
- ↳ O altfel de pagina
- ↳ Sustinere forum