23. Rolul şi importanţa dosarului permanent.
Unele informaţii şi documente primite sau analizate în cursul diferitelor etape ale misiunii pot fi folosite pe toată durata mandatului. Ele nu au deci nevoie să fie cercetate în fiecare an. Clasarea lor într-un dosar separat, dosarul permanent, permite utilizarea lor ulterioară după aducerea sa la zi.
Dosarul permanent permite deci evitarea repetării în fiecare an a unor lucrări şi transmiterea de la un exerciţiu la altul a elementelor de recunoaştere a intreprinderii.
Elementele caracteristice continutede dosarul permanent sunt:
a) fisa de prezentare;
b) scurt istoric al intreprinderii;
c) organigrame;
d) situatiile financiare ale ultimelor exercitii;
e) note asupra organizarii sectorului de activitate, productie etc;
f) note asupra statutului;
g) procese verbale ale CA si AGA;
h) lista actionarilor sau asociatilor;
i) structura grupului;
j) contracte, asigurari.
24. Structura dosarului exerciţiului.
Dosarul exerciţiului este bine să fie împărţit pe secţiuni (părţi) pentru a uşura utilizarea sa. În general se foloseşte o împărţire în 10 secţiuni (părţi) simbolizate de la A la J, astfel:
- EA (dosarul exerciţiului, Secţiunea A) intitulată “Acceptarea misiunii”;
- EB (dosarul exerciţiului, Secţiunea B) intitulată “Sinteza misiunii şi rapoarte”;
- EC (dosarul exerciţiului, Secţiunea C) intitulată “Orientare şi planificare”;
- ED (dosarul exerciţiului, Secţiunea D) intitulată “Evaluarea riscului legat de control”;
- EE (dosarul exerciţiului, Secţiunea E) intitulată “Controale substantive”;
- EF (dosarul exerciţiului, Secţiunea F) intitulată “Utilizarea lucrărilor altor profesionişti”;
- EG (dosarul exerciţiului, Secţiunea G) intitulată “Verificări şi informaţii specifice”;
- EH (dosarul exerciţiului, Secţiunea H) intitulată “Lucrările de sfârşit de misiune”;
- EI (dosarul exerciţiului, Secţiunea I) intitulată “Intervenţii cerute prin reglementări diverse”;
- EJ (dosarul exerciţiului, Secţiunea J) intitulată “Controlul conturilor consolidate”.
25. Structura dosarului permanent.
Dosarul permanent se organizează în secţiuni (părţi) care uşurează clasarea documentelor şi consultarea lor. Fiecare secţiune poate fi materializată printr-un despărţitor comportând un sumar al conţinutului. Ţinerea la zi se efectuează pe sumar, indicând data introducerii documentului.
Dosarul permanent se subdivide în sapte secţiuni pentru a facilita lectura şi controlul din partea organismului profesional, după cum urmează:
- PA (dosarul permanent, Secţiunea A) intitulată “Generalităţi”;
- PB (dosarul permanent, Secţiunea B) intitulată “Documente privind controlul intern”;
- PC (dosarul permanent, Secţiunea C) intitulată “Situaţii financiare şi rapoarte privind exerciţiile precedente”;
- PD (dosarul permanent, Secţiunea D) intitulată “Analize permanente”;
- PE (dosarul permanent, Secţiunea E) intitulată “Fiscal şi social”;
- PF (dosarul permanent, Secţiunea F) intitulată “Juridice”;
- PG (dosarul permanent, Secţiunea G) intitulată “Intervenţii externi”;
26. Elementele de bază ale raportului de audit într-o misiune de audit statutar.
Raportul unei misiuni de audit de bază trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele elemente de bază:
- titlul – recomandat sa se foloseasca titlul de “Raportul auditorului independent” pentru a-l distinge de rapoartele care pot fi elaborate de alte persoane;
- destinatarul – raportul trebuie adresat destinatarului care poate fi consiliul de administratie.
- paragraful introductiv – cuprinde identificarea entitatii auditate si a situatiilor financiare auditate;
- responsabilitatea conducerii pentru situatiile financiare – raportul trebuie sa precizeze ca cei din conducere sunt responsabili pentru intocmirea si prezentarea corecta a situatiilor financiare in conformitate cu cadrul general aplicabil;
- responsabilitatea auditorului – raportul trebuie sa precizeze ca responsabilitatea auditorului este sa exprime o opinie asupra situatiilor financiare;
- paragraful opiniei – raportul trebuie sa prezinte clar opinia auditorului asupra faptului daca situatiile financiare dau o imagine fidela pozitiei, situatiei financiare si rezultatelor obtinute in accord cu referintele contabile si, daca este cazul, daca sunt conforme prevederilor legale; acest paragraph poate avea urmatoarele forme:
opinia fara rezerve (curata);
opinia fara reserve, dar cu paragraph de observatii;
opinia cu reserve;
imposibilitatea exprimarii unei opinii;
opinia defavorabila.
- alte responsabilitati de raportare – daca auditorul are si alte responsabilitati de raportare, acestea trebuie prezentate intr-o sectiune separata a raportului, care urmeaza dupa paragraful opiniei;
- semnătura auditorului – raportul trebuie sa poarte semnatura societatii de expertiza contabila insotita de semnatura auditorului;
- data raportului – raportul trebuie sa poarte data de la sfarsitul lucrarilor de audit;
- adresa auditorului – raportul trebuie sa mentioneze locul specific unde sunt situate birourile auditorului.
27. Opinia defavorabilă: motive, mod de prezentare
Cand auditorul nu poate exprima o opinie asupra ansamblului situatiilor financiare din cauza dezacordului profund ce-l impiedica sa formuleze o opinie cu rezerve, acesta refuza exprimarea unei opinii cu rezerve asupra situatiilor financiare.
Declaratia auditorului va exprima ca situatiile financiare nu sunt conforme cu standardele si reglementarile aplicabile, nu confera o imagine fidela si reala si va mentiona cu clarita……
O astfel de opinie datorată de exemplu dezacordului asupra principiilor contabile, se poate prezenta astfel:
“Astfel, cum este explicat în nota “X”, nu s-au constatat amortismente în situaţiile financiare. Această practică nu este, în opinia noastră, în acord cu Normele de amortizare a capitalului imobilizat în active corporale. Cheltuielile aferente, pe baza unui amortisment linear şi a unei cote de …. pentru clădiri şi …. pentru utilaje, trebuia să se ridice la suma de …., pentru exerciţiul încheiat la 31 decembrie 200… . În consecinţă, amortismentele cumulate trebuiau să se ridice la …. mil. lei, iar pierderea exerciţiului şi pierderile cumulate la …. mil. lei.
După părerea noastră, datorită incidenţei faptelor menţionate în paragraful precedent, situaţiile financiare nu dau o imagine fidelă situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie 200…, contului de profit şi pierdere, pentru exerciţiul încheiat la această dată, şi nu sunt conforme cu prevederile legale şi statutare.”
28. Imposibilitatea exprimării unei opinii: motive, mod de prezentare.
Auditul exprima acest tip de opinie atunci cand se afla in imposibilitatea de a formula o opinie asupra ansamblului situatiilor financiare, deoarece exista inexactitati in situatia financiara sau limitarea ariei de cuprindere a auditului impiedica sa obtina suficiente probe pentru a sustine o opinie cu rezerve.
Auditorul trage concluzia ca efectele potentiale care decurg din lipsa probelor sunt atat de materiale (semnificative) incat situatiile financiare in ansamblul or ar putea prezenta eronat pozitia financiara a entitatii auditate. In acest caz, auditorul renunta sa exprime o opinie. In raportul sau, acesta va specifica
clar ca se afla in imposibilitatea de a exprima o opinie si va preciza clar toate elementele de incertitudine.
Atunci cand exista o limitare a ariei de aplicabilitate a activitatii auditorului ce necesita exprimarea unei opinii cu rezerve sau imposibilitatea exprimarii unei opinii, raportul de audit trebuie sa prezinte limitarea si sa indice posibilele ajustari ale situatiilor financiare ce ar putea fi determinate ca fiind necesare daca nu ar fi existat limitarea.
Exemplificam mai jos situatii ce conduc la o opinie, alta decat aceea favorabila / necalificata.
Dezacordul cu conducerea
Auditorul poate sa nu fie de acord cu conducerea cu privire la aspecte cum ar fi: acceptabilitatea politicilor contabile selectate, metodele de aplicare a acestora sau adecvarea prezentarii informatiilor n situatiile financiare. In cazul in care aceste dezacorduri sunt semnificative pentru situatiile financiare, auditorul trebuie sa exprime o opinie calificata (cu rezerve) sau o opinie contrara.
Exemplu:
- conducerea refuza sa aplice unele principii si proceduri ale contabilitatii;
- conducerea nu este de acord sa solicite confirmari din partea tertilor;
- conducerea nu pune la dispozitia auditorului informatiile ce-i suntnecesare.
Dezacordurile cu conducerea entitatii pot aparea din:
- constituirea de provizioane insuficiente pentru deprecierea stocurilor, creantelor,etc;
- stocuri ce au fost supraevaluate sau subevaluate din cauza unor erori (greseli) in calcularea costurilor;
- oncalcarea principiului independentei exercitiului;
- erori in clasificarea tertilor cum ar fi : clienti incerti ca client obisnuiti, etc.
O astfel de opinie datorată limitării întinderii lucrărilor se poate prezenta astfel:
“Noi nu am fost în măsură să asistăm la inventarul fizic, nici să procedăm la confirmarea directă a conturilor de clienţi, din cauza limitării întinderii lucrărilor noastre, impusă de către direcţiune.
Având în vedere importanţa faptelor expuse mai sus, noi nu ne exprimăm opinia asupra conturilor anuale.”
29. Opinia cu rezerve: motive, mod de prezentare.
Aceasta forma a opiniei este exprimata atunci cand : auditorul are indoieli sau nu este de acord cu unul sau mai multe elemente ale situatiilor financiare care sunt materiale (au importanta semnificativa) dar nu sunt fundamentale pentru buna intelegere a situatiilor financiare, acestea exprima o opinie calificata sau o opinie cu rezerve. Opinia se exprima in termeni care indica un rezultat nesatisfacator asupra unor aspecte ale auditului, specificand clar si précis elementele cu care auditorul nu este de acord sau pe care le considera indoielnice si care l-au determinat sa exprime o opinie cu rezerve.
Rezervele se prezintă înaintea paragrafului de opinie. În astfel de cazuri, paragraful opiniei se formulează astfel:
Exemplu de rezerve datorate limitării întinderii lucrărilor:
“Noi nu am putut asista la inventarul fizic din 31 decembrie 200…, căci noi am fost desemnaţi auditori ulterior acestei date. Ţinând seama de natura documentelor contabile ale societăţii, noi am putut controla cantităţile prin alte proceduri.
După părerea noastră, cu excepţia incidenţei ajustărilor care ar fi putut fi necesare, dacă noi am fi putut efectua controlul fizic al cantităţilor, situaţiilor financiare dau o imagine fidelă poziţiei şi situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie 200…, cât şi contului de profit şi pierdere pentru exerciţiul încheiat la această dată şi sunt conforme cu prevederile legale şi statutare”.
Exemplu de rezerve datorate dezacordului cu conducerea entităţii auditate:
“Astfel, cum este explicat în nota “X” anexată, nu s-au constatat amortismente în situaţiile financiare. Această practică nu este, în opinia noastră, în acord cu Normele de amortizare a capitalului imobilizat în active corporale. Cheltuielile aferente, pe baza unui amortisment linear şi al unei cote de …. pentru clădiri şi …. pentru utilaje, trebuie să se ridice la suma de …. pentru exerciţiul încheiat la 31 decembrie 200… . În consecinţă, amortismentele cumulate trebuie să se ridice la …. mil. lei, iar pierderile exerciţiului şi pierderile cumulate la …. mil. lei.
După părerea noastră, cu excepţia incidenţei asupra conturilor anuale, a faptelor menţionate în paragraful precedent, conturile anuale dau o imagine fidelă poziţiei şi situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie 200…, cât şi contului de profit şi pierdere pentru exerciţiul încheiat la această dată, şi sunt conforme cu prevederile legale şi statutare.”
30. Opinia fără rezerve: semnificaţie, mod de prezentare.
Acest tip de opinie este exprimat de auditor cand s-a ajuns la concluzia ca:
a) situatiile financiare au fost ntocmite cu respectarea principiilor si politicilor contabile aplicabile si ofera sub toate aspectele materiale, o imagine fidela si reala asupra operatiilor financiare ale entitatii;
b) situatiile financiare reflecta cu fidelitate pozitia financiara a entitatii auditate. Tranzactiile financiare s-au efectuat in conformitate cu prevederile si reglementarile legale in vigoare;
c) toate informatiile de importanta semnificativa cu privire la situatiile financiare sunt corect mentionate.
“După părerea noastră, conturile anuale dau o imagine fidelă (sau prezintă în mod sincer, în toate aspectele lor semnificative), poziţiei şi situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie 200… precum şi rezultatelor acestor operaţii şi fluxurilor de trezorerie pentru exerciţiul închis la această dată, în conformitate cu normele internaţionale (sau naţionale) de contabilitate”.
31. Opinia fără rezerve dar cu un paragraf de observaţii: semnificaţie, mod de prezentare.
În unele cazuri, raportul de audit poate fi modificat, adăugând un paragraf de observaţii al cărui obiectiv este de a lămuri cititorul asupra unui punct privind conturile anuale, expus de o manieră detaliată în anexă. Adăugarea unui astfel de paragraf nu afectează opinia auditorului; aceasta se situează de preferinţă după paragraful de opinie şi precizează, în general, că acesta nu constituie o rezervă.
Acest tip de opinie se formulează atunci când apar elemente care însă nu afectează opinia auditorului; paragraful de observaţii se situează, de regulă, după paragraful de opinie.
Forma de prezentare a paragrafului de opinie în acest caz este următoarea:
“Fără să exprimăm o rezervă asupra situaţiil;or financiare, noi atragem atenţia asupra notei “X” din anexă. Societatea face obiectul unui proces în care este acuzată de infracţiune în utilizarea brevetelor şi în care i se pretinde vărsarea redevenţelor şi daunelor de interese; societatea a angajat o contra-acţiune şi audierile preliminare, cât şi procedurile juridico-administrative ale celor două acţiuni sunt în curs. Rezultatul final al acestei afaceri nu poate, în prezent, să fie determinatşi, în consecinţă, nu au fost constituite provizioane pentru acoperirea cheltuielilor care ar putea să rezulte”.
32. Paragraful opiniei: tipuri de opinie.
Paragraful opiniei – raportul de audit trebuie sa prezinte clar opinia auditorului asupra faptului daca situatiile financiare dau o imagine fidela pozitiei, situatiei financiare si rezultatelor obtinute in accord cu referintele contabile si, daca este cazul, daca sunt conforme prevederilor legale;
Termenii utilizati pentru exprimrea opiniei auditorului sunt “dau o imagine fidelă” sau “prezintă în mod sincer în toate aspectele lor semnificative”. Aceste 2 formulari semnifica, intre altele, ca auditorul nu ia in considerare decat elementele semnificative privind situatiile financiare.
Acest paragraf poate avea urmatoarele forme:
opinia fara rezerve (curata);
opinia fara reserve, dar cu paragraph de observatii;
opinia cu reserve;
imposibilitatea exprimarii unei opinii;
opinia defavorabila.
33. Paragraful privind natura şi întinderea lucrărilor de audit.
Acest paragraf cuprinde referenţialul de audit utilizat, respectiv Standardele Internaţionale de Audit sau norme şi practici naţionale, precum şi descrierea lucrărilor de către auditor.
Raportul auditorului trebuie să descrie întinderea lucrărilor de audit, indicând că ele au fost îndeplinite conform Standardelor Internaţionale de Audit sau conform normelor sau practicilor naţionale.
“Întinderea lucrărilor” dă posibilitatea pentru auditor să pună în operă procedurile de audit judecate ca necesare în condiţiile concrete date. Cititorul are în fapt nevoie să se asigure că auditul a fost făcut conform normelor şi practicilor în materie; dacă aceasta nu rezultă în mod clar, se presupune că normele şi practicile utilizate sunt cele din ţara indicată prin adresa auditorului.
Raportul trebuie să precizeze că auditul a fost planificat şi executat de o manieră care să asigure în mod rezonabil că situaţiile financiare nu comportă anomalii semnificative.
Raportul de audit trebuie să descrie auditul, ca presupunând:
- examenul, pe bază de sondaje, a elementelor probante care justifică sumele şi informaţiile conţinute în situaţiile financiare;
- evaluarea principiilor şi metodelor contabile folosite pentru elaborarea situaţiilor financiare;
- evaluarea estimărilor semnificative făcute de conducere pentru a stabili situaţiile financiare;
- revederea prezentării de ansamblu a situaţiilor financiare.
Raportul trebuie să indice că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a expresiei de opinie.
Acest paragraf poate, de exemplu, avea formularea următoare:
“Noi am realizat auditul conform Standardelor Internaţionale de Audit (sau se poate face referire la normele sau practicile naţionale).Aceste standarde (norme) precizează că auditul nostru trebuie să fie planificat şi realizat în scopul de a obţine o asigurare rezonabilă că, situaţiile financiare nu comportă anomalii semnificative. Un audit constă în a exprima, pe bază de sondaje, elementele probante care să justifice sumele şi informaţiile conţinute în situaţiile financiare; el constă, de asemenea, în a evalua principiile şi metodele contabile folosite şi estimările semnificative făcute de către conducerea entităţii, pentru închiderea situaţiilor financiare, cât şi în a efectua o revedere a prezentării de ansamblu a acestora.Estimăm că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a exprimării opiniei noastre.”
34. Paragraful introductiv al raportului de audit statutar.
Acest paragraf cuprinde identificarea entitatii auditate si a situaţiilor financiare auditate.
Raportul de audit trebuie sa identifice tirlul fiecarei situatii financiare a entitatii care a facut obiectul auditului, cat si data si perioada de acoperire prin aceste documente, sa faca referire la rezumatul politicilor contabile semnificative si la alte note semnificative.
35. Conţinutul raportului de audit.
Raportul de audit trebuie să conţină:
- relaţia contractuală de executare a misiunii de audit;
- observaţiile reieşite din diverse verificări;
- informaţiile a căror menţiune în raport este prevăzută expres de lege;
- oferirea garanţiei pentru acţionari şi terţi că un personal calificat a obţinut asigurarea că situaţiile financiare oferă o imagine fidelă, clară şi completă poziţiei financiare, performanţelor şi situaţiei financiare generale a intreprinderii;
- menţiunea că situaţiile financiare auditate sunt anexate la raportul de audit.
Din raportul de audit trebuie să rezulte în mod clar:
- menţionarea responsabilităţilor pentru auditor şi pentru conducerea intreprinderii;
- descrierea obiectivelor şi natura misiunii de audit;
- situaţiile care fac să apară incertitudini;
- natura şi locul observaţiilor în raport.
36. Rolul raportului de audit.
Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 700 stabileşte procedurile şi principiile fundamentale şi modalităţile lor de aplicare cu privire la forma şi conţinutul raportului auditorului independent emis pe baza concluziilor rezultate din auditarea situaţiilor financiare ale unei entităţi (misiunea de bază). Cele mai multe din prevederile acestui standard pot fi adaptate la rapoartele emise şi în cazul unor misiuni de audit diferite de misiunea de bază.
Raportul de audit are un triplu rol:
- instrument de comunicare cu utilizatorii situaţiilor financiare emise de entitatea auditată, respectiv cu publicul, precum şi cu acţionarii pentru decizii economice;
- instrument de confirmare a încrederii publicului şi acţionarilor în situaţiilor financiare prezentate de o entitate;
- instrument de identificare a responsabilităţilor pentru auditor şi pentru conducerea entităţii auditate.
37. Care sunt normele de referinţă în auditul situaţiilor financiare?
În auditul situatiilor financiare ale unei entităti sunt folosite două categorii de norme de referintă: norme contabile si norme de audit.
Normele (standardele) contabile sunt stabilite de organismele de reglementare din domeniul contabilitătii care sunt, de regulă, organisme de interes public, autonome.
Normele contabile sunt comune si obligatorii pentru toti cei care stabilesc, controlează si utilizează situatiile financiare. Entitătile care au obligatia de a stabili situatii financiare sunt cele prevăzute la art. 1, alin 1, din legea contabilitătii 82/1991, republicată. Cei care controlează sunt prevăzuti de legislatia fiecărei tări (auditori, cenzori) si au ca referintă în activitatea lor normele contabile.
Situatiile financiare sunt destinate să satisfacă nevoile comune de informatii ale unei game largi de utilizatori. Pentru multi utilizatori, aceste situatii financiare constituie singura sursă de informatii complementare care să le satisfacă nevoile. Aceste situatii financiare trebuie să fie stabilite potrivit uneia sau mai multora din referintele următoare:
- standardele internationale de raportare financiară
- standarde sau norme contabile nationale
- alte referinte contabile bine precizate si recunoscute, aplicate pentru elaborarea si prezentarea situatiilor financiare normele (standardele) de audit reprezintă un ansamblu de reguli definite de o autoritate profesională la care se referă auditorul pentru calificarea muncii sale. Acestea pot fi:
- standardele internationale de audit isa, practicile internationale de audit IAPS, standardele internationale privind angajamentele de revizuire isre, standardele international privind angajamentele de asigurare ISAE, standardele internationale pentru misiuni conexe ISRS emise de consiliul pentru standarde de audit si asigurări IAASB din cadrul federatiei internationale a contabililor IFAC;
- norme nationale emise de un organism profesional recunoscut ca fiind autoritate în domeniu.
Normele de audit permit tertilor să aibă asigurarea că opinia auditorului va fi emisă în functie de criterii de calitate omogene; ele permit însă si auditorului să definească scopurile pe care le are de atins prin punerea în lucru a celor mai potrivite tehnici.
Normele de audit se clasifică în trei categorii, acoperind întreaga activitate a auditorului:
- norme profesionale de lucru;
- norme de raportare;
- norme generale de comportament.
38. Ce sunt şi ce rol joacă normele de audit?
Normele (standardele) de audit reprezintă un ansamblu de reguli definite de o autoritate profesională la care se referă auditorul pentru calificarea muncii sale. Acestea pot fi:
- Standardele Internaţionale de Audit (ISA), Practicile Internaţionale de Audit (IAPS), Standardele Internaţionale privind Angajamentele de Revizuire (ISRE), Standardele Internaţionale privind Angajamentele de Asigurare (ISAE), Standardele Internaţionale pentru Misiuni Conexe (ISRS) emise de Consiliul pentru Standarde de Audit şi Asigurări (IAASB) din cadrul Federţiei Internaţionale a Contabililor (IFAC);
- normele naţionale emise de un organism profesional recunoscut ca fiind autoritate în domeniu.
Normele de audit permit terţilor să aibă asigurarea că opinia auditorului va fi emisă în funcţie de criterii de calitate omogene; ele permit însă şi auditorului să definească scopurile pe care le are de atins prin punerea în lucru a celor mai potrivite tehnici.
Normele de audit se clasifică în trei categorii, acoperind întreaga activitate a auditorului:
- norme profesionale de lucru;
- norme de raportare;
- norme generale de comportament.
39. Ce sunt şi ce rol au normele contabile?
Normele (standarde) contabile sunt stabilite de organismele de reglementare din domeniul contabilităţii care sunt, de regulă, organisme de interes public, autonome.
Normele contabile sunt comune şi obligatorii pentru toţi cei care stabilesc, controlează şi utilizează situaţiile financiare. Entităţile care au obligaţia de a stabili situaţii financiare sunt cele prevăzute la art. 1 din Legea Contabilităţii. Cei care controlează sunt prevăzuţi prin legislaţia fiecărei ţări (auditori, cenzori) şi au ca referinţă în activitatea lor normele contabile.
Situaţiile financiare sunt destinate să satisfacă nevoile comune de informaţii ale unei game largi de utilizatori. Pentru mulţi utilizatori aceste situaţii financiare constituie singura sursă de informaţii complementare care să le satisfacă nevoile.
Aceste situaţii financiare trebuie să fie stabilite potrivit uneia sau mai multora din referinţele următoare:
- standarde internaţionale de raportare financiară;
- standarde sau norme contabile naţionale;
- alte referinţe contabile bine precizate şi recunoscute, aplicate pentru elaborarea şi prezentarea situaţiilor financiare.
Normele contabile internaţionale sunt stabilite de IASCF (Fundaţia Comitetului pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate) şi sunt denumite generic Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) care cuprind:
- Standardele Internaţionale de Raportare Financiară emise de IASB (IFRS);
- Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS);
- standardele de interpretare emise de SIC sau IFRIC;
- alte documente emise de IASB, SIC sau IFRIC.
40. Ce este şi cum se determină pragul de semnificaţie?
În general, prin prag de semnificaţie se înţelege nivelul, mărimea unei sume peste care auditorul consideră că o eroare, o inexactitate sau o omisiune poate afecta regularitatea şi sinceritatea situaţiilor financiare, cât şi imaginea fidelă a rezultatului, a situaţiei financiare şi a patrimoniului intreprinderii.
Altfel spus, pragul de semnificaţie reprezintă ceea ce în contabilitatea anglo-saxonă poartă denumirea de materialitate, adică nivelul de eroare sub care înţelegerea şi interpretarea situaţiilor financiare nu vor fi afectate semnificativ. De exemplu, diferenţa dintre un profit net de 499mii lei şi unul de 500 mii lei nu pare să influenţeze evaluarea unei societăţi comerciale, în timp ce două cifre alternative de 250 mii lei şi 500 mii lei par să fie substanţial diferite şi probabil vor duce la o evaluare destul de diferită a societăţii.
La începutul misiunii, stabilirea unui prag global de semnificaţie este necesar pentru a determina domeniile şi sistemele semnificative.
În cursul misiunii, pragurile de semnificaţie determinate pentru controlul fiecărei secţiuni din situaţiile financiare permite orientarea programelor de muncă spre riscurile existente, prin stabilirea mai corectă a eşantioanelor de control; aceasta evită angajarea în lucrări care nu vor servi la fundamentarea opiniei asupra situaţiilor financiare. Aceste praguri sunt, în general, inferioare pragului global pentru a ţine cont de cumulul posibil al erorilor constatate.
La sfârşitul misiunii, pragul global permite auditorului să aprecieze dacă erorile constatate trebuie să fie corijate sau să facă obiectul unei menţiuni în raport, dacă intreprinderea refuză să le corijeze.
Ca urmare, stabilirea unor praguri de semnificaţie permite:
- orientarea mai bună şi planificarea misiunii;
- evitarea lucrărilor inutile;
- justificarea deciziilor referitoare la opinia emisă.
Pentru determinarea pragului de semnificaţie pot fi utilizate diferite elemente de referinţă: capitalurile proprii, rezultatul net, cifra de afaceri etc.
Definirea pragului de semnificaţie permite auditorului încă de la începutul activităţii (misiunii) sale să aprecieze mai bine sistemele şi conturile susceptibile să conţină erori sau inexactităţi semnificative, iar la sfârşitul misiunii să aprecieze dacă anomaliile pe care le-a descoperit trebuie să fie corectate în cadrul exerciţiului, în scopul de a putea emite o opinie fără rezerve.
Unele circumstanţe particulare trebuie avute în vedere la determinarea pragului de semnificaţie:
- existenţa unor prevederi legale, statutare sau contractuale;
- evoluţia importantă de la un an la altul a unor posturi;
- capitaluri proprii sau rezultate anormale.
41. Riscul de audit: componente şi relaţiile între acestea.
Riscul de audit reprezintă riscul ca auditorul să exprime o opinie incorectă prin faptul că erori semnificative există în situaţiile financiare. El se divide în trei:
- riscul inerent (RI) - riscul inerent constă în posibilitatea ca soldul unui cont sau că o categorie de operaţiuni să comporte erori semnificative, izolate sau împreună cu erorile din alte conturi sau categorii de operaţiuni, datorită unui control intern insufficient;
- riscul legat de control (RC) - riscul legat de control constă în faptul că o eroare semnificativă în cont sau într-o categorie de operaţiuni, izolată sau împreună cu alte solduri de cont sau categorii de operaţiuni, nu este nici prevenită, nici descoperită şi corectată prin sistemul contabil şi de control intern utilizate;
- riscul de nedetectare (RN) - riscul de nedescoperire constă în faptul că controalele declanşate de auditori nu reuşesc să descopere o eroare semnificativă în soldul unui cont sau într-o categorie de operaţiuni, izolată sau împreună cu alte solduri sau categorii de operaţiuni.
Relaţia dintre acestea se poate prezenta sub forma următoare:
RA = Ri x RC x RN
42. Ce este riscul legat de control?
Riscul legat de control constă în faptul că o eroare semnificativă în cont sau într-o categorie de operaţiuni, izolată sau împreună cu alte solduri de cont sau categorii de operaţiuni, nu este nici prevenită, nici descoperită şi corectată prin sistemul contabil şi de control intern utilizate.
Riscul legat de control nu poate fi în întregime eliminat, având în vedere limitele inerente oricărui sistem contabil şi de control intern.
În general, auditorul fixează un nivel ridicat al riscului legat de control, atunci când:
- sistemele contabile şi de control intern nu sunt aplicate corect;
- sistemul contabil şi de control intern al intreprinderii sunt considerate ca insuficiente.
Când evaluarea riscului legat de control se face la un nivel redus, auditorul va trebui să documenteze elementele pe care se sprijină în concluziile sale.
43. Ce este riscul inerent?
Riscul inerent constă în posibilitatea ca soldul unui cont sau că o categorie de operaţiuni să comporte erori semnificative, izolate sau împreună cu erorile din alte conturi sau categorii de operaţiuni, datorită unui control intern insuficient. Pentru a evalua riscul inerent, auditorul recurge la judecăţi profesionale bazate pe evaluarea unor factori ca:
- experienţa şi cunoştinţele cadrelor de conducere, eventualele schimbări intervenite în cursul exerciţiului la nivelul conducerii;
- presiuni exercitate asupra conducerii şi alte împrejurări de natură a incita la prezentarea unor situaţii financiare inexacte (număr mare de intreprinderi falite în sectorul de activitate);
- natura activităţilor desfăşurate de intreprindere (uzura morală a tehnologiei, echipamentelor, produselor şi serviciilor, structuri neadecvate);
- factori influenţând sectorul din care face parte intreprinderea: condiţii economice şi concurenţiale, inovaţii tehnologice, evoluţia cererii şi practicile contabile;
- situaţii financiare care pot să conţină anomalii: conturi conţinând ajustări privind exerciţiile anterioare sau estimări;
- vulnerabilitatea activelor la pierderi sau deturnări;
- înregistrarea unor operaţiuni neobişnuite şi complexe, mai ales la sfârşitul exerciţiului.
44. Ce este riscul de nedetectare?
Riscul de nedescoperire constă în faptul că controalele declanşate de auditori nu reuşesc să descopere o eroare semnificativă în soldul unui cont sau într-o categorie de operaţiuni, izolată sau împreună cu alte solduri sau categorii de operaţiuni.
Nivelul riscului de nedetectare depinde de controalele proprii ale auditorului; riscul de nedetectare nu poate fi eliminat în totalitate, oricare ar fi tehnicile şi procedurile folosite de auditor.
Există anumite relaţii între cele trei componente ale riscului de audit.
Riscul de nedetectare este invers proporţional cu cumulul riscurilor inerente şi riscurile legate de control. De exemplu, dacă riscurile inerente şi cele legate de control sunt ridicate, trebuie fixat un nivel al riscului de nedetectare redus, astfel încât să fie redus cât mai mult riscul de audit şi, invers, dacă riscurile inerente şi cele legate de control sunt slabe, auditorul va accepta un nivel al riscului de nedetectare mai ridicat, reducând astfel riscul de audit.
Pe de altă parte, trebuie sesizată şi relaţia de invers-proporţionalitate: dintre caracterul semnificativ şi riscul de audit; cu cât pragul de semnificaţie este mai mare cu atât riscul de audit este mai mic şi invers. Dacă, de exemplu, auditorul constată că pragul de semnificaţie acceptabil este redus, riscul de audit creşte; atunci auditorul va putea:
- să reducă nivelul riscului legat de control prin compensarea cu teste de proceduri mai dezvoltate sau suplimentare;
- să reducă riscul de nedescoperire modificând natura, calendarul şi întinderea controalelor proprii.
45. Conceptul de independenţă în audit.
Utilizarea termenului “independentă” de unul singur poate crea neîntelegeri. Prin el însusi, Termenul îi poate face pe observatori să presupună că o persoana care exercită rationamentul profesional trebuie să nu fie implicată în nici o relatie economică, financiară sau de altă natură.
Acest lucru este imposibil, deoarece orice membru al societătii are relatii cu ceilalti membri. De aceea, importanta relatiilor economice, financiare sau de altă natură ar trebui evaluată, de asemenea, În lumina a ceea ce o tertă parte, rezonabilă si informată în legătură cu toate aspectele relevante, ar concluziona în mod rezonabil ca fiind inacceptabil.
Independenta implică: independenta spiritului (rationamentul profesional) - starea de spirit care permite emiterea unei concluzii fără a fi afectat de influente care compromit judecata profesională si care permite individului unei persoane să actioneze cu integritate, să-si exercite obiectivitatea si scepticismul profesional si independenta conduitei (în aparentă sau comportamentală) - evitarea faptelor si a situatiilor care sunt atât de importante încât o tertă parte, Informată si rezonabilă, care cunoaste toate informatiile relevante, inclusiv măsurile de protective aplicate, ar concluziona în mod rezonabil că integritatea, obiectivitatea sau scepticismul professional al firmei sau al unui membru al echipei de certificare a fost compromis(ă).
Cerintele cu privire la independenta profesionistilor contabili se pot sintetiza astfel:
- pentru misiunile de audit, membrii cabinetelor sau societătilor de audit trebuie să fie independenti fată de clientii lor
- pentru misiunile de servicii conexe si alte servicii profesionale prestate clientilor (nonaudit), când utilizatorul anume precizat nu este restrâns contractual la una sau anumite persoane, membrii cabinetelor sau societătilor de audit trebuie să fie independenti fată de client
- pentru misiunile de servicii conexe si alte servicii profesionale prestate clientilor
(nonaudit), când utilizatorul anume precizat este restrâns contractual la una sau anumite persoane, membrii cabinetelor sau societătilor de audit trebuie să fie independenti fată de client evaluarea amenintărilor la adresa independentei si măsurile ulterioare trebuie să fie bazate pe dovezile obtinute înainte de acceptarea misiunii si în timp ce aceasta este în derulare. Obligatia de a proceda astfel apare atunci când un membru al cabinetului sau societătii cunoaste sau s-ar putea să se astepte să apară si să cunoască împrejurări sau relatii care ar putea compromite independenta.
Ar putea exista situatii când cabinetul sau societatea sau un membru al acesteia să încalce principiul independentei. Astfel de situatii de neglijentă nu vor compromite, în general, independenta fată de client, dacă există stabilite, de către cabinet sau societate, politici sau proceduri interne corespunzătoare de control al calitătii, destinate a promova independenta si a corecta imediat abaterile, aplicând orice măsuri necesare de prevenire a amenintărilor la adresa independentei.
46. Controlul de calitate in audit.
Controlul de calitate reprezinta un ansamblu de masuri luate de organismele profesionale, care vizeaza analiza modului de organizare si functionare a unui cabinet si aprecierea modului de aplicare in cadrul cabinetului a standardelor intrnationale si a normelor profesionale emise de aceste organisme.
Obiectivele principale urmarite prin controlul de calitate se refera la:
oferirea catre public a unei bune perceptii despre calitatea serviciilor;
armonizarea comportamentelor profesionale ale membrilor;
contribuirea la buna organizare a cabinetelor si la perfectionarea metodelor de lucru;
aprecierea modului de aplicare a regulilor si normelor profesionale;
dezvoltarea solidaritatii in randul profesiei, prin favorizarea contractelor dintre colegi, apropierea si respectful profesionistilor fata de organismul professional.
Principiile care stau la baza controlului de calitate sunt: universalitatea, confidentialitatea, colegialitatea, adaptarea controlului si urmarirea.
47. Care sunt principalele misiuni speciale si misiuni conexe ale profesionistilor contabili?
Misiunile de audit cu scop special se pot referi la:
- situatii financiare stabilite dupa un referential contabil diferit se standardele international de raportare financiara si de normele nationale;
- raporturi asupra unor conturi sau elemente de bilant sau rubrici din situatiile financiare;
- raport privind respectarea clauzelor contractual;
- raport asupra situatiilor financiare condensate.
Auditorul trebuie sa examineze sis a evalueze concluziile trase din elementele probante reunite in timpul misiunii de audit special pt a determina daca ele pot servi ca baza a opiniei sale, care trebuie clar scrisa si exprimata.
Misiuni conexe
misiuni de examinare a informatiilor financiare pe baza de procedure convenite;
misiuni de compilare a informatiilor financiare.
misiuni de examen limitata al situatiilor financiare;
misiuni de examinarea a informatiilor financiare previzionale.
subiecte audit expert contabil 2010 partea 2
Moderators: ragazza_esuberante, crstmol
-
stefanidis
- Coffe-drinker
- Posts: 11
- Joined: Sat May 29, 2010 7:54 pm
-
Dobre Viki
- Coffe-drinker
- Posts: 1
- Joined: Wed Jun 30, 2010 8:35 am
Re: subiecte audit expert contabil 2010 partea 2
stefanidis wrote:23. Rolul şi importanţa dosarului permanent.
Unele informaţii şi documente primite sau analizate în cursul diferitelor etape ale misiunii pot fi folosite pe toată durata mandatului. Ele nu au deci nevoie să fie cercetate în fiecare an. Clasarea lor într-un dosar separat, dosarul permanent, permite utilizarea lor ulterioară după aducerea sa la zi.
Dosarul permanent permite deci evitarea repetării în fiecare an a unor lucrări şi transmiterea de la un exerciţiu la altul a elementelor de recunoaştere a intreprinderii.
Elementele caracteristice continutede dosarul permanent sunt:
a) fisa de prezentare;
b) scurt istoric al intreprinderii;
c) organigrame;
d) situatiile financiare ale ultimelor exercitii;
e) note asupra organizarii sectorului de activitate, productie etc;
f) note asupra statutului;
g) procese verbale ale CA si AGA;
h) lista actionarilor sau asociatilor;
i) structura grupului;
j) contracte, asigurari.
24. Structura dosarului exerciţiului.
Dosarul exerciţiului este bine să fie împărţit pe secţiuni (părţi) pentru a uşura utilizarea sa. În general se foloseşte o împărţire în 10 secţiuni (părţi) simbolizate de la A la J, astfel:
- EA (dosarul exerciţiului, Secţiunea A) intitulată “Acceptarea misiunii”;
- EB (dosarul exerciţiului, Secţiunea B) intitulată “Sinteza misiunii şi rapoarte”;
- EC (dosarul exerciţiului, Secţiunea C) intitulată “Orientare şi planificare”;
- ED (dosarul exerciţiului, Secţiunea D) intitulată “Evaluarea riscului legat de control”;
- EE (dosarul exerciţiului, Secţiunea E) intitulată “Controale substantive”;
- EF (dosarul exerciţiului, Secţiunea F) intitulată “Utilizarea lucrărilor altor profesionişti”;
- EG (dosarul exerciţiului, Secţiunea G) intitulată “Verificări şi informaţii specifice”;
- EH (dosarul exerciţiului, Secţiunea H) intitulată “Lucrările de sfârşit de misiune”;
- EI (dosarul exerciţiului, Secţiunea I) intitulată “Intervenţii cerute prin reglementări diverse”;
- EJ (dosarul exerciţiului, Secţiunea J) intitulată “Controlul conturilor consolidate”.
25. Structura dosarului permanent.
Dosarul permanent se organizează în secţiuni (părţi) care uşurează clasarea documentelor şi consultarea lor. Fiecare secţiune poate fi materializată printr-un despărţitor comportând un sumar al conţinutului. Ţinerea la zi se efectuează pe sumar, indicând data introducerii documentului.
Dosarul permanent se subdivide în sapte secţiuni pentru a facilita lectura şi controlul din partea organismului profesional, după cum urmează:
- PA (dosarul permanent, Secţiunea A) intitulată “Generalităţi”;
- PB (dosarul permanent, Secţiunea B) intitulată “Documente privind controlul intern”;
- PC (dosarul permanent, Secţiunea C) intitulată “Situaţii financiare şi rapoarte privind exerciţiile precedente”;
- PD (dosarul permanent, Secţiunea D) intitulată “Analize permanente”;
- PE (dosarul permanent, Secţiunea E) intitulată “Fiscal şi social”;
- PF (dosarul permanent, Secţiunea F) intitulată “Juridice”;
- PG (dosarul permanent, Secţiunea G) intitulată “Intervenţii externi”;
26. Elementele de bază ale raportului de audit într-o misiune de audit statutar.
Raportul unei misiuni de audit de bază trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele elemente de bază:
- titlul – recomandat sa se foloseasca titlul de “Raportul auditorului independent” pentru a-l distinge de rapoartele care pot fi elaborate de alte persoane;
- destinatarul – raportul trebuie adresat destinatarului care poate fi consiliul de administratie.
- paragraful introductiv – cuprinde identificarea entitatii auditate si a situatiilor financiare auditate;
- responsabilitatea conducerii pentru situatiile financiare – raportul trebuie sa precizeze ca cei din conducere sunt responsabili pentru intocmirea si prezentarea corecta a situatiilor financiare in conformitate cu cadrul general aplicabil;
- responsabilitatea auditorului – raportul trebuie sa precizeze ca responsabilitatea auditorului este sa exprime o opinie asupra situatiilor financiare;
- paragraful opiniei – raportul trebuie sa prezinte clar opinia auditorului asupra faptului daca situatiile financiare dau o imagine fidela pozitiei, situatiei financiare si rezultatelor obtinute in accord cu referintele contabile si, daca este cazul, daca sunt conforme prevederilor legale; acest paragraph poate avea urmatoarele forme:
opinia fara rezerve (curata);
opinia fara reserve, dar cu paragraph de observatii;
opinia cu reserve;
imposibilitatea exprimarii unei opinii;
opinia defavorabila.
- alte responsabilitati de raportare – daca auditorul are si alte responsabilitati de raportare, acestea trebuie prezentate intr-o sectiune separata a raportului, care urmeaza dupa paragraful opiniei;
- semnătura auditorului – raportul trebuie sa poarte semnatura societatii de expertiza contabila insotita de semnatura auditorului;
- data raportului – raportul trebuie sa poarte data de la sfarsitul lucrarilor de audit;
- adresa auditorului – raportul trebuie sa mentioneze locul specific unde sunt situate birourile auditorului.
27. Opinia defavorabilă: motive, mod de prezentare
Cand auditorul nu poate exprima o opinie asupra ansamblului situatiilor financiare din cauza dezacordului profund ce-l impiedica sa formuleze o opinie cu rezerve, acesta refuza exprimarea unei opinii cu rezerve asupra situatiilor financiare.
Declaratia auditorului va exprima ca situatiile financiare nu sunt conforme cu standardele si reglementarile aplicabile, nu confera o imagine fidela si reala si va mentiona cu clarita……
O astfel de opinie datorată de exemplu dezacordului asupra principiilor contabile, se poate prezenta astfel:
“Astfel, cum este explicat în nota “X”, nu s-au constatat amortismente în situaţiile financiare. Această practică nu este, în opinia noastră, în acord cu Normele de amortizare a capitalului imobilizat în active corporale. Cheltuielile aferente, pe baza unui amortisment linear şi a unei cote de …. pentru clădiri şi …. pentru utilaje, trebuia să se ridice la suma de …., pentru exerciţiul încheiat la 31 decembrie 200… . În consecinţă, amortismentele cumulate trebuiau să se ridice la …. mil. lei, iar pierderea exerciţiului şi pierderile cumulate la …. mil. lei.
După părerea noastră, datorită incidenţei faptelor menţionate în paragraful precedent, situaţiile financiare nu dau o imagine fidelă situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie 200…, contului de profit şi pierdere, pentru exerciţiul încheiat la această dată, şi nu sunt conforme cu prevederile legale şi statutare.”
28. Imposibilitatea exprimării unei opinii: motive, mod de prezentare.
Auditul exprima acest tip de opinie atunci cand se afla in imposibilitatea de a formula o opinie asupra ansamblului situatiilor financiare, deoarece exista inexactitati in situatia financiara sau limitarea ariei de cuprindere a auditului impiedica sa obtina suficiente probe pentru a sustine o opinie cu rezerve.
Auditorul trage concluzia ca efectele potentiale care decurg din lipsa probelor sunt atat de materiale (semnificative) incat situatiile financiare in ansamblul or ar putea prezenta eronat pozitia financiara a entitatii auditate. In acest caz, auditorul renunta sa exprime o opinie. In raportul sau, acesta va specifica
clar ca se afla in imposibilitatea de a exprima o opinie si va preciza clar toate elementele de incertitudine.
Atunci cand exista o limitare a ariei de aplicabilitate a activitatii auditorului ce necesita exprimarea unei opinii cu rezerve sau imposibilitatea exprimarii unei opinii, raportul de audit trebuie sa prezinte limitarea si sa indice posibilele ajustari ale situatiilor financiare ce ar putea fi determinate ca fiind necesare daca nu ar fi existat limitarea.
Exemplificam mai jos situatii ce conduc la o opinie, alta decat aceea favorabila / necalificata.
Dezacordul cu conducerea
Auditorul poate sa nu fie de acord cu conducerea cu privire la aspecte cum ar fi: acceptabilitatea politicilor contabile selectate, metodele de aplicare a acestora sau adecvarea prezentarii informatiilor n situatiile financiare. In cazul in care aceste dezacorduri sunt semnificative pentru situatiile financiare, auditorul trebuie sa exprime o opinie calificata (cu rezerve) sau o opinie contrara.
Exemplu:
- conducerea refuza sa aplice unele principii si proceduri ale contabilitatii;
- conducerea nu este de acord sa solicite confirmari din partea tertilor;
- conducerea nu pune la dispozitia auditorului informatiile ce-i suntnecesare.
Dezacordurile cu conducerea entitatii pot aparea din:
- constituirea de provizioane insuficiente pentru deprecierea stocurilor, creantelor,etc;
- stocuri ce au fost supraevaluate sau subevaluate din cauza unor erori (greseli) in calcularea costurilor;
- oncalcarea principiului independentei exercitiului;
- erori in clasificarea tertilor cum ar fi : clienti incerti ca client obisnuiti, etc.
O astfel de opinie datorată limitării întinderii lucrărilor se poate prezenta astfel:
“Noi nu am fost în măsură să asistăm la inventarul fizic, nici să procedăm la confirmarea directă a conturilor de clienţi, din cauza limitării întinderii lucrărilor noastre, impusă de către direcţiune.
Având în vedere importanţa faptelor expuse mai sus, noi nu ne exprimăm opinia asupra conturilor anuale.”
29. Opinia cu rezerve: motive, mod de prezentare.
Aceasta forma a opiniei este exprimata atunci cand : auditorul are indoieli sau nu este de acord cu unul sau mai multe elemente ale situatiilor financiare care sunt materiale (au importanta semnificativa) dar nu sunt fundamentale pentru buna intelegere a situatiilor financiare, acestea exprima o opinie calificata sau o opinie cu rezerve. Opinia se exprima in termeni care indica un rezultat nesatisfacator asupra unor aspecte ale auditului, specificand clar si précis elementele cu care auditorul nu este de acord sau pe care le considera indoielnice si care l-au determinat sa exprime o opinie cu rezerve.
Rezervele se prezintă înaintea paragrafului de opinie. În astfel de cazuri, paragraful opiniei se formulează astfel:
Exemplu de rezerve datorate limitării întinderii lucrărilor:
“Noi nu am putut asista la inventarul fizic din 31 decembrie 200…, căci noi am fost desemnaţi auditori ulterior acestei date. Ţinând seama de natura documentelor contabile ale societăţii, noi am putut controla cantităţile prin alte proceduri.
După părerea noastră, cu excepţia incidenţei ajustărilor care ar fi putut fi necesare, dacă noi am fi putut efectua controlul fizic al cantităţilor, situaţiilor financiare dau o imagine fidelă poziţiei şi situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie 200…, cât şi contului de profit şi pierdere pentru exerciţiul încheiat la această dată şi sunt conforme cu prevederile legale şi statutare”.
Exemplu de rezerve datorate dezacordului cu conducerea entităţii auditate:
“Astfel, cum este explicat în nota “X” anexată, nu s-au constatat amortismente în situaţiile financiare. Această practică nu este, în opinia noastră, în acord cu Normele de amortizare a capitalului imobilizat în active corporale. Cheltuielile aferente, pe baza unui amortisment linear şi al unei cote de …. pentru clădiri şi …. pentru utilaje, trebuie să se ridice la suma de …. pentru exerciţiul încheiat la 31 decembrie 200… . În consecinţă, amortismentele cumulate trebuie să se ridice la …. mil. lei, iar pierderile exerciţiului şi pierderile cumulate la …. mil. lei.
După părerea noastră, cu excepţia incidenţei asupra conturilor anuale, a faptelor menţionate în paragraful precedent, conturile anuale dau o imagine fidelă poziţiei şi situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie 200…, cât şi contului de profit şi pierdere pentru exerciţiul încheiat la această dată, şi sunt conforme cu prevederile legale şi statutare.”
30. Opinia fără rezerve: semnificaţie, mod de prezentare.
Acest tip de opinie este exprimat de auditor cand s-a ajuns la concluzia ca:
a) situatiile financiare au fost ntocmite cu respectarea principiilor si politicilor contabile aplicabile si ofera sub toate aspectele materiale, o imagine fidela si reala asupra operatiilor financiare ale entitatii;
b) situatiile financiare reflecta cu fidelitate pozitia financiara a entitatii auditate. Tranzactiile financiare s-au efectuat in conformitate cu prevederile si reglementarile legale in vigoare;
c) toate informatiile de importanta semnificativa cu privire la situatiile financiare sunt corect mentionate.
“După părerea noastră, conturile anuale dau o imagine fidelă (sau prezintă în mod sincer, în toate aspectele lor semnificative), poziţiei şi situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie 200… precum şi rezultatelor acestor operaţii şi fluxurilor de trezorerie pentru exerciţiul închis la această dată, în conformitate cu normele internaţionale (sau naţionale) de contabilitate”.
31. Opinia fără rezerve dar cu un paragraf de observaţii: semnificaţie, mod de prezentare.
În unele cazuri, raportul de audit poate fi modificat, adăugând un paragraf de observaţii al cărui obiectiv este de a lămuri cititorul asupra unui punct privind conturile anuale, expus de o manieră detaliată în anexă. Adăugarea unui astfel de paragraf nu afectează opinia auditorului; aceasta se situează de preferinţă după paragraful de opinie şi precizează, în general, că acesta nu constituie o rezervă.
Acest tip de opinie se formulează atunci când apar elemente care însă nu afectează opinia auditorului; paragraful de observaţii se situează, de regulă, după paragraful de opinie.
Forma de prezentare a paragrafului de opinie în acest caz este următoarea:
“Fără să exprimăm o rezervă asupra situaţiil;or financiare, noi atragem atenţia asupra notei “X” din anexă. Societatea face obiectul unui proces în care este acuzată de infracţiune în utilizarea brevetelor şi în care i se pretinde vărsarea redevenţelor şi daunelor de interese; societatea a angajat o contra-acţiune şi audierile preliminare, cât şi procedurile juridico-administrative ale celor două acţiuni sunt în curs. Rezultatul final al acestei afaceri nu poate, în prezent, să fie determinatşi, în consecinţă, nu au fost constituite provizioane pentru acoperirea cheltuielilor care ar putea să rezulte”.
32. Paragraful opiniei: tipuri de opinie.
Paragraful opiniei – raportul de audit trebuie sa prezinte clar opinia auditorului asupra faptului daca situatiile financiare dau o imagine fidela pozitiei, situatiei financiare si rezultatelor obtinute in accord cu referintele contabile si, daca este cazul, daca sunt conforme prevederilor legale;
Termenii utilizati pentru exprimrea opiniei auditorului sunt “dau o imagine fidelă” sau “prezintă în mod sincer în toate aspectele lor semnificative”. Aceste 2 formulari semnifica, intre altele, ca auditorul nu ia in considerare decat elementele semnificative privind situatiile financiare.
Acest paragraf poate avea urmatoarele forme:
opinia fara rezerve (curata);
opinia fara reserve, dar cu paragraph de observatii;
opinia cu reserve;
imposibilitatea exprimarii unei opinii;
opinia defavorabila.
33. Paragraful privind natura şi întinderea lucrărilor de audit.
Acest paragraf cuprinde referenţialul de audit utilizat, respectiv Standardele Internaţionale de Audit sau norme şi practici naţionale, precum şi descrierea lucrărilor de către auditor.
Raportul auditorului trebuie să descrie întinderea lucrărilor de audit, indicând că ele au fost îndeplinite conform Standardelor Internaţionale de Audit sau conform normelor sau practicilor naţionale.
“Întinderea lucrărilor” dă posibilitatea pentru auditor să pună în operă procedurile de audit judecate ca necesare în condiţiile concrete date. Cititorul are în fapt nevoie să se asigure că auditul a fost făcut conform normelor şi practicilor în materie; dacă aceasta nu rezultă în mod clar, se presupune că normele şi practicile utilizate sunt cele din ţara indicată prin adresa auditorului.
Raportul trebuie să precizeze că auditul a fost planificat şi executat de o manieră care să asigure în mod rezonabil că situaţiile financiare nu comportă anomalii semnificative.
Raportul de audit trebuie să descrie auditul, ca presupunând:
- examenul, pe bază de sondaje, a elementelor probante care justifică sumele şi informaţiile conţinute în situaţiile financiare;
- evaluarea principiilor şi metodelor contabile folosite pentru elaborarea situaţiilor financiare;
- evaluarea estimărilor semnificative făcute de conducere pentru a stabili situaţiile financiare;
- revederea prezentării de ansamblu a situaţiilor financiare.
Raportul trebuie să indice că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a expresiei de opinie.
Acest paragraf poate, de exemplu, avea formularea următoare:
“Noi am realizat auditul conform Standardelor Internaţionale de Audit (sau se poate face referire la normele sau practicile naţionale).Aceste standarde (norme) precizează că auditul nostru trebuie să fie planificat şi realizat în scopul de a obţine o asigurare rezonabilă că, situaţiile financiare nu comportă anomalii semnificative. Un audit constă în a exprima, pe bază de sondaje, elementele probante care să justifice sumele şi informaţiile conţinute în situaţiile financiare; el constă, de asemenea, în a evalua principiile şi metodele contabile folosite şi estimările semnificative făcute de către conducerea entităţii, pentru închiderea situaţiilor financiare, cât şi în a efectua o revedere a prezentării de ansamblu a acestora.Estimăm că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a exprimării opiniei noastre.”
34. Paragraful introductiv al raportului de audit statutar.
Acest paragraf cuprinde identificarea entitatii auditate si a situaţiilor financiare auditate.
Raportul de audit trebuie sa identifice tirlul fiecarei situatii financiare a entitatii care a facut obiectul auditului, cat si data si perioada de acoperire prin aceste documente, sa faca referire la rezumatul politicilor contabile semnificative si la alte note semnificative.
35. Conţinutul raportului de audit.
Raportul de audit trebuie să conţină:
- relaţia contractuală de executare a misiunii de audit;
- observaţiile reieşite din diverse verificări;
- informaţiile a căror menţiune în raport este prevăzută expres de lege;
- oferirea garanţiei pentru acţionari şi terţi că un personal calificat a obţinut asigurarea că situaţiile financiare oferă o imagine fidelă, clară şi completă poziţiei financiare, performanţelor şi situaţiei financiare generale a intreprinderii;
- menţiunea că situaţiile financiare auditate sunt anexate la raportul de audit.
Din raportul de audit trebuie să rezulte în mod clar:
- menţionarea responsabilităţilor pentru auditor şi pentru conducerea intreprinderii;
- descrierea obiectivelor şi natura misiunii de audit;
- situaţiile care fac să apară incertitudini;
- natura şi locul observaţiilor în raport.
36. Rolul raportului de audit.
Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 700 stabileşte procedurile şi principiile fundamentale şi modalităţile lor de aplicare cu privire la forma şi conţinutul raportului auditorului independent emis pe baza concluziilor rezultate din auditarea situaţiilor financiare ale unei entităţi (misiunea de bază). Cele mai multe din prevederile acestui standard pot fi adaptate la rapoartele emise şi în cazul unor misiuni de audit diferite de misiunea de bază.
Raportul de audit are un triplu rol:
- instrument de comunicare cu utilizatorii situaţiilor financiare emise de entitatea auditată, respectiv cu publicul, precum şi cu acţionarii pentru decizii economice;
- instrument de confirmare a încrederii publicului şi acţionarilor în situaţiilor financiare prezentate de o entitate;
- instrument de identificare a responsabilităţilor pentru auditor şi pentru conducerea entităţii auditate.
37. Care sunt normele de referinţă în auditul situaţiilor financiare?
În auditul situatiilor financiare ale unei entităti sunt folosite două categorii de norme de referintă: norme contabile si norme de audit.
Normele (standardele) contabile sunt stabilite de organismele de reglementare din domeniul contabilitătii care sunt, de regulă, organisme de interes public, autonome.
Normele contabile sunt comune si obligatorii pentru toti cei care stabilesc, controlează si utilizează situatiile financiare. Entitătile care au obligatia de a stabili situatii financiare sunt cele prevăzute la art. 1, alin 1, din legea contabilitătii 82/1991, republicată. Cei care controlează sunt prevăzuti de legislatia fiecărei tări (auditori, cenzori) si au ca referintă în activitatea lor normele contabile.
Situatiile financiare sunt destinate să satisfacă nevoile comune de informatii ale unei game largi de utilizatori. Pentru multi utilizatori, aceste situatii financiare constituie singura sursă de informatii complementare care să le satisfacă nevoile. Aceste situatii financiare trebuie să fie stabilite potrivit uneia sau mai multora din referintele următoare:
- standardele internationale de raportare financiară
- standarde sau norme contabile nationale
- alte referinte contabile bine precizate si recunoscute, aplicate pentru elaborarea si prezentarea situatiilor financiare normele (standardele) de audit reprezintă un ansamblu de reguli definite de o autoritate profesională la care se referă auditorul pentru calificarea muncii sale. Acestea pot fi:
- standardele internationale de audit isa, practicile internationale de audit IAPS, standardele internationale privind angajamentele de revizuire isre, standardele international privind angajamentele de asigurare ISAE, standardele internationale pentru misiuni conexe ISRS emise de consiliul pentru standarde de audit si asigurări IAASB din cadrul federatiei internationale a contabililor IFAC;
- norme nationale emise de un organism profesional recunoscut ca fiind autoritate în domeniu.
Normele de audit permit tertilor să aibă asigurarea că opinia auditorului va fi emisă în functie de criterii de calitate omogene; ele permit însă si auditorului să definească scopurile pe care le are de atins prin punerea în lucru a celor mai potrivite tehnici.
Normele de audit se clasifică în trei categorii, acoperind întreaga activitate a auditorului:
- norme profesionale de lucru;
- norme de raportare;
- norme generale de comportament.
38. Ce sunt şi ce rol joacă normele de audit?
Normele (standardele) de audit reprezintă un ansamblu de reguli definite de o autoritate profesională la care se referă auditorul pentru calificarea muncii sale. Acestea pot fi:
- Standardele Internaţionale de Audit (ISA), Practicile Internaţionale de Audit (IAPS), Standardele Internaţionale privind Angajamentele de Revizuire (ISRE), Standardele Internaţionale privind Angajamentele de Asigurare (ISAE), Standardele Internaţionale pentru Misiuni Conexe (ISRS) emise de Consiliul pentru Standarde de Audit şi Asigurări (IAASB) din cadrul Federţiei Internaţionale a Contabililor (IFAC);
- normele naţionale emise de un organism profesional recunoscut ca fiind autoritate în domeniu.
Normele de audit permit terţilor să aibă asigurarea că opinia auditorului va fi emisă în funcţie de criterii de calitate omogene; ele permit însă şi auditorului să definească scopurile pe care le are de atins prin punerea în lucru a celor mai potrivite tehnici.
Normele de audit se clasifică în trei categorii, acoperind întreaga activitate a auditorului:
- norme profesionale de lucru;
- norme de raportare;
- norme generale de comportament.
39. Ce sunt şi ce rol au normele contabile?
Normele (standarde) contabile sunt stabilite de organismele de reglementare din domeniul contabilităţii care sunt, de regulă, organisme de interes public, autonome.
Normele contabile sunt comune şi obligatorii pentru toţi cei care stabilesc, controlează şi utilizează situaţiile financiare. Entităţile care au obligaţia de a stabili situaţii financiare sunt cele prevăzute la art. 1 din Legea Contabilităţii. Cei care controlează sunt prevăzuţi prin legislaţia fiecărei ţări (auditori, cenzori) şi au ca referinţă în activitatea lor normele contabile.
Situaţiile financiare sunt destinate să satisfacă nevoile comune de informaţii ale unei game largi de utilizatori. Pentru mulţi utilizatori aceste situaţii financiare constituie singura sursă de informaţii complementare care să le satisfacă nevoile.
Aceste situaţii financiare trebuie să fie stabilite potrivit uneia sau mai multora din referinţele următoare:
- standarde internaţionale de raportare financiară;
- standarde sau norme contabile naţionale;
- alte referinţe contabile bine precizate şi recunoscute, aplicate pentru elaborarea şi prezentarea situaţiilor financiare.
Normele contabile internaţionale sunt stabilite de IASCF (Fundaţia Comitetului pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate) şi sunt denumite generic Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) care cuprind:
- Standardele Internaţionale de Raportare Financiară emise de IASB (IFRS);
- Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS);
- standardele de interpretare emise de SIC sau IFRIC;
- alte documente emise de IASB, SIC sau IFRIC.
40. Ce este şi cum se determină pragul de semnificaţie?
În general, prin prag de semnificaţie se înţelege nivelul, mărimea unei sume peste care auditorul consideră că o eroare, o inexactitate sau o omisiune poate afecta regularitatea şi sinceritatea situaţiilor financiare, cât şi imaginea fidelă a rezultatului, a situaţiei financiare şi a patrimoniului intreprinderii.
Altfel spus, pragul de semnificaţie reprezintă ceea ce în contabilitatea anglo-saxonă poartă denumirea de materialitate, adică nivelul de eroare sub care înţelegerea şi interpretarea situaţiilor financiare nu vor fi afectate semnificativ. De exemplu, diferenţa dintre un profit net de 499mii lei şi unul de 500 mii lei nu pare să influenţeze evaluarea unei societăţi comerciale, în timp ce două cifre alternative de 250 mii lei şi 500 mii lei par să fie substanţial diferite şi probabil vor duce la o evaluare destul de diferită a societăţii.
La începutul misiunii, stabilirea unui prag global de semnificaţie este necesar pentru a determina domeniile şi sistemele semnificative.
În cursul misiunii, pragurile de semnificaţie determinate pentru controlul fiecărei secţiuni din situaţiile financiare permite orientarea programelor de muncă spre riscurile existente, prin stabilirea mai corectă a eşantioanelor de control; aceasta evită angajarea în lucrări care nu vor servi la fundamentarea opiniei asupra situaţiilor financiare. Aceste praguri sunt, în general, inferioare pragului global pentru a ţine cont de cumulul posibil al erorilor constatate.
La sfârşitul misiunii, pragul global permite auditorului să aprecieze dacă erorile constatate trebuie să fie corijate sau să facă obiectul unei menţiuni în raport, dacă intreprinderea refuză să le corijeze.
Ca urmare, stabilirea unor praguri de semnificaţie permite:
- orientarea mai bună şi planificarea misiunii;
- evitarea lucrărilor inutile;
- justificarea deciziilor referitoare la opinia emisă.
Pentru determinarea pragului de semnificaţie pot fi utilizate diferite elemente de referinţă: capitalurile proprii, rezultatul net, cifra de afaceri etc.
Definirea pragului de semnificaţie permite auditorului încă de la începutul activităţii (misiunii) sale să aprecieze mai bine sistemele şi conturile susceptibile să conţină erori sau inexactităţi semnificative, iar la sfârşitul misiunii să aprecieze dacă anomaliile pe care le-a descoperit trebuie să fie corectate în cadrul exerciţiului, în scopul de a putea emite o opinie fără rezerve.
Unele circumstanţe particulare trebuie avute în vedere la determinarea pragului de semnificaţie:
- existenţa unor prevederi legale, statutare sau contractuale;
- evoluţia importantă de la un an la altul a unor posturi;
- capitaluri proprii sau rezultate anormale.
41. Riscul de audit: componente şi relaţiile între acestea.
Riscul de audit reprezintă riscul ca auditorul să exprime o opinie incorectă prin faptul că erori semnificative există în situaţiile financiare. El se divide în trei:
- riscul inerent (RI) - riscul inerent constă în posibilitatea ca soldul unui cont sau că o categorie de operaţiuni să comporte erori semnificative, izolate sau împreună cu erorile din alte conturi sau categorii de operaţiuni, datorită unui control intern insufficient;
- riscul legat de control (RC) - riscul legat de control constă în faptul că o eroare semnificativă în cont sau într-o categorie de operaţiuni, izolată sau împreună cu alte solduri de cont sau categorii de operaţiuni, nu este nici prevenită, nici descoperită şi corectată prin sistemul contabil şi de control intern utilizate;
- riscul de nedetectare (RN) - riscul de nedescoperire constă în faptul că controalele declanşate de auditori nu reuşesc să descopere o eroare semnificativă în soldul unui cont sau într-o categorie de operaţiuni, izolată sau împreună cu alte solduri sau categorii de operaţiuni.
Relaţia dintre acestea se poate prezenta sub forma următoare:
RA = Ri x RC x RN
42. Ce este riscul legat de control?
Riscul legat de control constă în faptul că o eroare semnificativă în cont sau într-o categorie de operaţiuni, izolată sau împreună cu alte solduri de cont sau categorii de operaţiuni, nu este nici prevenită, nici descoperită şi corectată prin sistemul contabil şi de control intern utilizate.
Riscul legat de control nu poate fi în întregime eliminat, având în vedere limitele inerente oricărui sistem contabil şi de control intern.
În general, auditorul fixează un nivel ridicat al riscului legat de control, atunci când:
- sistemele contabile şi de control intern nu sunt aplicate corect;
- sistemul contabil şi de control intern al intreprinderii sunt considerate ca insuficiente.
Când evaluarea riscului legat de control se face la un nivel redus, auditorul va trebui să documenteze elementele pe care se sprijină în concluziile sale.
43. Ce este riscul inerent?
Riscul inerent constă în posibilitatea ca soldul unui cont sau că o categorie de operaţiuni să comporte erori semnificative, izolate sau împreună cu erorile din alte conturi sau categorii de operaţiuni, datorită unui control intern insuficient. Pentru a evalua riscul inerent, auditorul recurge la judecăţi profesionale bazate pe evaluarea unor factori ca:
- experienţa şi cunoştinţele cadrelor de conducere, eventualele schimbări intervenite în cursul exerciţiului la nivelul conducerii;
- presiuni exercitate asupra conducerii şi alte împrejurări de natură a incita la prezentarea unor situaţii financiare inexacte (număr mare de intreprinderi falite în sectorul de activitate);
- natura activităţilor desfăşurate de intreprindere (uzura morală a tehnologiei, echipamentelor, produselor şi serviciilor, structuri neadecvate);
- factori influenţând sectorul din care face parte intreprinderea: condiţii economice şi concurenţiale, inovaţii tehnologice, evoluţia cererii şi practicile contabile;
- situaţii financiare care pot să conţină anomalii: conturi conţinând ajustări privind exerciţiile anterioare sau estimări;
- vulnerabilitatea activelor la pierderi sau deturnări;
- înregistrarea unor operaţiuni neobişnuite şi complexe, mai ales la sfârşitul exerciţiului.
44. Ce este riscul de nedetectare?
Riscul de nedescoperire constă în faptul că controalele declanşate de auditori nu reuşesc să descopere o eroare semnificativă în soldul unui cont sau într-o categorie de operaţiuni, izolată sau împreună cu alte solduri sau categorii de operaţiuni.
Nivelul riscului de nedetectare depinde de controalele proprii ale auditorului; riscul de nedetectare nu poate fi eliminat în totalitate, oricare ar fi tehnicile şi procedurile folosite de auditor.
Există anumite relaţii între cele trei componente ale riscului de audit.
Riscul de nedetectare este invers proporţional cu cumulul riscurilor inerente şi riscurile legate de control. De exemplu, dacă riscurile inerente şi cele legate de control sunt ridicate, trebuie fixat un nivel al riscului de nedetectare redus, astfel încât să fie redus cât mai mult riscul de audit şi, invers, dacă riscurile inerente şi cele legate de control sunt slabe, auditorul va accepta un nivel al riscului de nedetectare mai ridicat, reducând astfel riscul de audit.
Pe de altă parte, trebuie sesizată şi relaţia de invers-proporţionalitate: dintre caracterul semnificativ şi riscul de audit; cu cât pragul de semnificaţie este mai mare cu atât riscul de audit este mai mic şi invers. Dacă, de exemplu, auditorul constată că pragul de semnificaţie acceptabil este redus, riscul de audit creşte; atunci auditorul va putea:
- să reducă nivelul riscului legat de control prin compensarea cu teste de proceduri mai dezvoltate sau suplimentare;
- să reducă riscul de nedescoperire modificând natura, calendarul şi întinderea controalelor proprii.
45. Conceptul de independenţă în audit.
Utilizarea termenului “independentă” de unul singur poate crea neîntelegeri. Prin el însusi, Termenul îi poate face pe observatori să presupună că o persoana care exercită rationamentul profesional trebuie să nu fie implicată în nici o relatie economică, financiară sau de altă natură.
Acest lucru este imposibil, deoarece orice membru al societătii are relatii cu ceilalti membri. De aceea, importanta relatiilor economice, financiare sau de altă natură ar trebui evaluată, de asemenea, În lumina a ceea ce o tertă parte, rezonabilă si informată în legătură cu toate aspectele relevante, ar concluziona în mod rezonabil ca fiind inacceptabil.
Independenta implică: independenta spiritului (rationamentul profesional) - starea de spirit care permite emiterea unei concluzii fără a fi afectat de influente care compromit judecata profesională si care permite individului unei persoane să actioneze cu integritate, să-si exercite obiectivitatea si scepticismul profesional si independenta conduitei (în aparentă sau comportamentală) - evitarea faptelor si a situatiilor care sunt atât de importante încât o tertă parte, Informată si rezonabilă, care cunoaste toate informatiile relevante, inclusiv măsurile de protective aplicate, ar concluziona în mod rezonabil că integritatea, obiectivitatea sau scepticismul professional al firmei sau al unui membru al echipei de certificare a fost compromis(ă).
Cerintele cu privire la independenta profesionistilor contabili se pot sintetiza astfel:
- pentru misiunile de audit, membrii cabinetelor sau societătilor de audit trebuie să fie independenti fată de clientii lor
- pentru misiunile de servicii conexe si alte servicii profesionale prestate clientilor (nonaudit), când utilizatorul anume precizat nu este restrâns contractual la una sau anumite persoane, membrii cabinetelor sau societătilor de audit trebuie să fie independenti fată de client
- pentru misiunile de servicii conexe si alte servicii profesionale prestate clientilor
(nonaudit), când utilizatorul anume precizat este restrâns contractual la una sau anumite persoane, membrii cabinetelor sau societătilor de audit trebuie să fie independenti fată de client evaluarea amenintărilor la adresa independentei si măsurile ulterioare trebuie să fie bazate pe dovezile obtinute înainte de acceptarea misiunii si în timp ce aceasta este în derulare. Obligatia de a proceda astfel apare atunci când un membru al cabinetului sau societătii cunoaste sau s-ar putea să se astepte să apară si să cunoască împrejurări sau relatii care ar putea compromite independenta.
Ar putea exista situatii când cabinetul sau societatea sau un membru al acesteia să încalce principiul independentei. Astfel de situatii de neglijentă nu vor compromite, în general, independenta fată de client, dacă există stabilite, de către cabinet sau societate, politici sau proceduri interne corespunzătoare de control al calitătii, destinate a promova independenta si a corecta imediat abaterile, aplicând orice măsuri necesare de prevenire a amenintărilor la adresa independentei.
46. Controlul de calitate in audit.
Controlul de calitate reprezinta un ansamblu de masuri luate de organismele profesionale, care vizeaza analiza modului de organizare si functionare a unui cabinet si aprecierea modului de aplicare in cadrul cabinetului a standardelor intrnationale si a normelor profesionale emise de aceste organisme.
Obiectivele principale urmarite prin controlul de calitate se refera la:
oferirea catre public a unei bune perceptii despre calitatea serviciilor;
armonizarea comportamentelor profesionale ale membrilor;
contribuirea la buna organizare a cabinetelor si la perfectionarea metodelor de lucru;
aprecierea modului de aplicare a regulilor si normelor profesionale;
dezvoltarea solidaritatii in randul profesiei, prin favorizarea contractelor dintre colegi, apropierea si respectful profesionistilor fata de organismul professional.
Principiile care stau la baza controlului de calitate sunt: universalitatea, confidentialitatea, colegialitatea, adaptarea controlului si urmarirea.
47. Care sunt principalele misiuni speciale si misiuni conexe ale profesionistilor contabili?
Misiunile de audit cu scop special se pot referi la:
- situatii financiare stabilite dupa un referential contabil diferit se standardele international de raportare financiara si de normele nationale;
- raporturi asupra unor conturi sau elemente de bilant sau rubrici din situatiile financiare;
- raport privind respectarea clauzelor contractual;
- raport asupra situatiilor financiare condensate.
Auditorul trebuie sa examineze sis a evalueze concluziile trase din elementele probante reunite in timpul misiunii de audit special pt a determina daca ele pot servi ca baza a opiniei sale, care trebuie clar scrisa si exprimata.
Misiuni conexe
misiuni de examinare a informatiilor financiare pe baza de procedure convenite;
misiuni de compilare a informatiilor financiare.
misiuni de examen limitata al situatiilor financiare;
misiuni de examinarea a informatiilor financiare previzionale.